Donație de carte din Republica Moldova pentru Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

15.07.2019 Ionuț Druche

Sâmbătă, 6 iulie 2019, în cadrul Simpozionului Internațional „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească”, desfășurat la Mănăstirea Dervent, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” a primit o donație de carte din partea participanților din Republica Moldova. Printre publicațiile care sunt de un real interes cultural-istoric, se numără și un volum de memorii care prezintă, printre altele, viața orașului Constanța de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. Transmitem gratitudinea noastră, pentru această generoasă donație, domnului Ion Negrei, cercetător științific la Institutul de Istorie Chișinău și vicepreședinte al Asociației istoricilor din Moldova.

Lista publicațiilor primite donație de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”Constanța, în cadrul Simpozionului Internațional „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească”:

  1. Revista de Istorie a Moldovei, Chișinău (12 numere, apărute între anii 2016 și 2018):
  2. Documents Diplomatiques Franҫais: la Russie, I’Ukraine, la Roumanie et la Bessarabie (septembrie 1917 – mai 1918), Chișinău, 2018;
  3. Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei, vol. I (1965-1975), Chișinău, 2018;
  4. Centenar. Sfatul Țării, Chișinău, 2017;
  5. Instituțiile și nomenclatura sovietică și de partid din RASSM ȘI RSSM (1924-1956), Chișinău, 2017;
  6. Constantin, Ion, Negrei, Ion, Pantelimon Halipa, Chișinău, 2018;
  7. Tomescu, Constantin, Jurnal din viața mea, Editura Cartdidact, Chișinău, 2018.

Cu siguranță, cea mai importantă lucrare pentru constănțeni este jurnalul lui Constantin Tomescu. Născut la Constanța, pe 20 februarie 1890, teologul, istoricul bisericesc și omul de cultură, Constantin Tomescu, rămâne orfan de mic. După o mobilizare exemplară a preoților de la Catedrala „Sfinții Ap. Petru și Pavel” din Constanța, care l-au luat în grija lor, Constantin Tomescu urmează Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Galaţi (1903-1905) și Seminarul Teologic de la Iași. Absolvent al Facultății de Teologie din București (1916), instituție unde obține și doctoratul în anul 1927, Constantin Tomescu va deține funcțiile de secretar general al Arhiepiscopiei Chişinăului (1919-1942),  profesor de Istoria Bisericii Române la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941) şi la cea de la Cernăuţi-Suceava (1941-1946) și subsecretar de stat la Ministerul Cultelor şi Artelor (1937-1938).

Contextul istoric, cât și alegerile sale, îl vor face basarabean prin „adopţie culturală”, după cum l-a  numit istoricul George Enache, sau „mai basarabean decât înșiși basarabenii”, după cum l-au numit coordonatorii volumului de față. După sfârșitul Primului Război Mondial și în urma adoptării Declarației de Unire a Basarabiei cu țara-mamă, România, din 27 martie 1918 (la Chișinău), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl trimite în Basarabia, ca locțiitor al scaunului arhiepiscopiei Chișinăului, pe episcopul de Huși, Nicodim Munteanu. Pe acest ierarh, Constantin Tomescu îl cunoștea, încă de pe vremea când era elev la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Galaţi. Astfel, la propunerea lui Nicodim Munteanu,viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Constantin Tomescu este numit secretar general al Arhiepiscopiei Chişinăului, de Simion Mehedinți, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii, funcție pe care o va exercita peste 20 de ani.

Potrivit preotului Eugen Drăgoi, unul dintre primii cercetători care au publicat pasaje din memoriile sale, Constantin Tomescu a publicat valoroase studii de istorie bisericească, volume de documente, traduceri, a întemeiat şi condus prestigioasa revistă de istorie şi geografie „Arhivele Basarabiei“ (1929-1938, împreună cu profesorul Toma G. Bulat), a colaborat cu articole de istorie ecleziastică şi de misionarism la cele mai importante periodice  din Basarabia, precum: „Misionarul“ şi „Luminătorul“.

În timpul regimului comunist, Constantin Tomescu a fost arestat și închis de trei ori, fiind eliberat definitiv în anul 1964, în urma unei amnistii generale a deținuților politici.

În 1968, Constantin Tomescu a alcătuit un amplu jurnal, pe care l-a depus la Arhivele Naţionale din Bucureşti, din care s-au publicat sporadic unele pasaje în trecut, dar care a fost publicat integral anul trecut, în urma unui efort comun, depus, pe de o parte, de dr. Mariana Țîbulac Ciobanu, Ion Ciobanu, dr. Eugen-Teodor Sclifos și Sofia Maria Corloteanu, din Chișinău, iar pe de altă parte, de prof. univ. dr. George Enache și preotul Eugen Drăgoi, din Galați.

Jurnalul tipărit la Chișinău anul trecut, cuprinde, în peste 1000 de pagini, detalii legate de întreaga sa viață și activitate, din care fac parte și amintiri din perioada copilăriei de la Constanța. Redăm, în continuare, câteva memorii din această perioadă:

„Să adaug şi alte amintiri. „Cazinoul“ actual, de pe bulevardul mării, ce coboară în port a înlocuit o clădire de lemn, cu oarecare sculpturi la uşi şi ferestre, ce avea tot rolul de cazinou. În acea clădire se produceau însă multe serbări culturale, şi cu ajutorul elevilor din oraş pe lângă unii artişti şi fanfara regimentului de infanterie 34. Şi eu am participat cu unii colegi la unele serbări, cu frumos program, am cântat în cor, am recitat poezii patriotice, îndrumat de doamna institutoare Angela Bănescu. Tot în vechiul Cazinou se împărţeau şi premiile şcolarilor merituoşi de la gimnaziu şi de la cele două şcoli primare din oraş, în ziua de 29 iunie, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Era o serbare frumoasă, emoţionantă. Şi azi îmi răsună în urechi melodia fanfarei militare ce acompania corul cu cuvintele „Luaţi premiul cu cunună“, de câte trei ori pentru fiecare premiant I, II şi III…  

(…)

De multe ori mă găseam pe muchia dealului de lângă vechea gară a oraşului, în dreptul prefecturii judeţului, de unde priveam cu nesaţ peste port, manevra de vagoane pe cheiuri, dar mai ales să urmăresc mişcarea vapoarelor înăuntrul portului ori la apropierea lor de mal. Mă fermeca priveliştea acestui infinit al mării, chiar valurile ei năprasnice ce clătinau vasele mari şi mici, ca pe nişte coji de nucă. Era odată vreme zbuciumată, spre iarnă. Vânt tare, o furtună ce te mişca din loc. Din om în om s-a auzit că nişte vapoare în larg sunt în grea cumpănă. Multă lume s-a adunat deasupra portului, unde-i biserica oraşului, catedrala. Câteva vase se luptau cu „valurile cât casa“, unul s-a şi înecat în dreptul Tuzlei. Dintre cele ce s-au salvat şi au putut să intre în port, unde-i apa liniştită totdeauna, a fost un uriaş vapor englezesc. Cum a acostat vasul la dig, mulţimea a coborât în port, pe chei şi ovaţiona pe marinari. Comandantul a lăsat gardă pe punte şi a luat cu sine pe ceilalţi marinari şi s-au ridicat la biserica de pe deal; lumea s-a luat după ei şi, intrând înăuntrul sfântului locaş, cu toţii au căzut în genunchi şi se rugau; la fel cu făcut şi constănţenii. Emoţionantă clipă!…

(…)

Oraşul Constanţa, în timpul copilăriei mele, avea o înfăţişare orientală turcească. Mai toate casele erau în parter, pipernicite, majoritatea se clădeau din crengi umplute cu pământ, cu podele unse cu pământ, amestecat cu baligă de cal şi acoperişul la toate locuinţele era din olane curbate; mai nicio casă n-avea burlane de scurgerea ploii de pe acoperiş. Număram pe degete casele turceşti sau bulgăreşti cu etaj. După alipirea Dobrogei, funcţionarii români au durat case numai din cărămidă, podite cu scândură, cu burlane, ferestre mai mari, dar fără tradiţionalul prichici, uns cu pământ, din faţa casei, pe care se aşezau turcoaicele şi bulgăroaicele ca să clevetească cu vecinele lor şi tot atunci să bea şi filigeanul de cafea… Oraşul nu avea canalizare, nici apă curentă… Apa de băut şi de spălat se scotea din mai multe puţuri, adică din fântâni, săpate în marginea oraşului, unele spre regimentul de cavalerie, altele la marginea din vest a străzii Mangalia. Erau numeroşi sacagii cu un cal; ei umpleau butoaiele lor cu apă, aşezate pe 2 sau 4 roate şi străbăteau străzile strigând: „apă, apă“; costul era de 5 bani o căldare, unii făceau concurenţă dând 3 căldări la 10 bani…”.

 

Leave a Reply