Anton Pann, „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”

Muzica e însuși glasul și cuvântul care l-a insuflat Dumnezeu în om”, spunea Anton Pann, cel pe care instituția noastră îl omagiază în această lună. S-a născut, cel mai probabil, în 1796, la Sliven, Bulgaria de azi, în familia căldărarului Pantoleon Petrov. Poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică, folclorist, literat și publicist, compozitor al muzicii imnului național al României, și-a dedicat mult timp din activitatea sa simplificării și românizării cântărilor bisericești. Apoi, și-a lărgit reputația, începând cu anul 1830, când deschide seria tipăriturilor sale, cu conținut religios și laic. După cum mărturisea în prefața de la Fabule și istorioare (1841) „… m-am apucat, de a aduna și de a face câte o carte din cele politicești, încet-încet, învățându-mă singur, una, ca să-mi treacă de urât, și al doilea, socotind ca să trăiesc”. Adună, în doar câțiva ani, zeci de astfel de tipărituri, la care se vor adăuga o serie de calendare, socotite originale în acele vremuri, cu date utile gospodarului, cronologii, istorioare morale și versuri.

Anton Pann a murit pe 2 noiembrie 1854, din cauza unui tifos contractat la întoarcerea dintr-o călătorie prin Oltenia. Rămâne în istorie ca cel mai important muzician al primelor cinci decenii din secolul al XIX-lea.

 

 

Leave a Reply