119 ani de la nașterea poetului constănțean Grigore Sălceanu

23.04.2020 Ionuț Druche

Poetul și dramaturgul Grigore Sălceanu s-a născut la Galați, pe 23 aprilie 1901. Studiile preuniversitare le-a urmat în orașul natal, apoi la Tulcea și la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, iar studiile universitare și postuniversitare le-a absolvit la Facultatea de Litere și Filosofie, din cadrul Universității București și Sorbona, Franța.

S-a întors la Constanţa, în anul 1927, a fost numit profesor de franceză la Liceul „Mircea cel Bătrân”, și, totodată a început să publice poezii la principalele reviste de cultură din orașul de la țărm de mare și din țară: „Analele Dobrogei”, „Convorbiri literare”, „Ritmul vremii”, „Salonul literar”, „Făt Frumos”, „Universul literar” etc. În anul 1936 a întemeiat la Constanţa un cenaclu literar, pe care l-a condus timp 20 de ani. A murit pe 19 iulie 1980 la Constanța. Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța deține manuscrise ale lui Grigore Sălceanu, în cadrul compartimentului de Colecții Speciale: „Casa din deal“, „Ţara vânturilor“, „Turnul de rubin“, „Decebal“, „Ovidius“, „Tropaeum Traiani“.

Opera poetului Grigore Sălceanu:

Volume de versuri:

Flori de mare (1928), Fierbea azi-noapte marea (1933), Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934), Feerie (1936), Nopți pontice (1937), Fata de împărat (1941), Poemul creațiunii (1942).

Dramaturgie:

Ovidius (tragedie în cinci acte), Tropaeum Traiani (dramă în versuri), Decebal (piesă în versur), Turnul de rubin (piesă în proză), Țara vânturilor (piesă în proză).

Pentru traducerile din lirica franceză („Omul şi marea” de Charles Baudelaire, „Napoleon II” de Victor Hugo şi „Nevermore” de Paul Verlaine) a primit „Premiul de poezie al Institutului de literatură”, în 1925. A mai fost distins cu Premiul de poezie „Ioan N. Roman”, pentru poemul „Bairamdede”, în 1934 (poezie pe care o puteți lectura în cele ce urmează) și Premiul de poezie „Adamachi”, decernat de Academia Română, pentru poemul „Fata de împărat”, în 1943.

Poetul Grigore Sălceanu / 1928

Pentru că a iubit Dobrogea cu toată ființa lui, reproducem câteva poezii scrise de Grigore Sălceanu, care transmit farmecul acestui ținut: „Marea”, „Pe țărm”, „Farul” și „Bairamdede” (n.red. azi, comuna Independența, județul Constanța):

Marea

Ca perdele aruncate în senin,

Spume albe în albastru se topesc,

Pescărușii, fulgi de spumă, sboară lin

Și talazuri se aruncă, se sdrobesc.

 

Vin cu soare peste lespezi prăvălite,

Se desfac în cercuri albe tremurând

Și se sfarmă-n mii de cercuri înmiite,

În răsfrângeri de lumină fulgerând.

 

Se abat toți pescărușii pe-un talaz,

Pene albe în albastru se desfată,

Dulce-i leagănă talazul și de-odată

Își iau zborul într-un foșnet de atlaz.

 

Raze calde, snopuri-snopuri, cad piezișe,

Ninge aur… în tăcere și mister,

Ca din visuri desfăcută și furișe,

Trece-o navă albăstruie pe sub cer.

(„Gânduri dela Mare”, an. I, nr. 3, 1937, p. 2)

 

Pe țărm

În urma ta, te fură… te farmecă trecutul,

Și-n față marea-ți cântă ciudat necunoscutul…

Tu speri că fericirea îți vine-n astă seară…

Surâzi ca-n vise tainic, palpită iarăși lutul,

Nădejdea-l copleșește și, ca și-ntâia oară,

Te-mbeți de voluptatea ce-ți dă necunoscutul.

 

O, toată fericirea e-n clipa-n care speri!

Ce-ți pasă dacă mâine te-așteaptă o durere?

Tu nu te temi de mâine, căci mâine va fi ieri.

Și te strecori prin noapte, te bucuri în tăcere,

O, toată fericirea e-n clipa-n care speri!

(„Gânduri dela Mare”, an. I, nr. 1-2, 1937, p. 9)

 

Farul

Înălțat pe coasta unei mări,

Pe-un bloc de piatră s-a trezit

Far străfulgerând în nesfârșit,

Când se stinge ziua-n depărtări.

 

Glas de clopot, vaere de aramă

În potop de neguri risipite,

De departe tânguios îl cheamă,

El mănunchiu de raze le trimite.

 

Și deodată-ntinderea pustie

Se preface-n aur și rubin,

Nopți întregi de neagră vijelie

Se destramă-n ochiul lui senin.

 

Mii de ochi pierduți au plâns să vadă

Raza lui în nesfârșitul gol,

Dar, pe cheiu, cu grabă-i dau ocol

Și cu toții se ascund în radă.

 

Se-nfrățesc pe țărmuri la un loc,

În vârtej de patimi să se-n groape,

Numai el, în noapte, peste ape,

Își împarte inima de foc!

(„Gânduri dela Mare”, an. IV, nr. 4-5, 1941, p. 7)

 

Bairamdede

În soare alb, mai roșii par șalvarii,

Femei, copii, roesc domol spre târg,

În august și caunii dau în pârg

Și aur mult se vântură prin arii.

 

Aripa morii vâjâie de sârg

Și prin bostană mișună Tătarii,

Cu zumzete în roiuri curg bondarii,

Plutind pe urma carelor spre târg.

 

Deodată vântul stepelor învie,

Stârnind pe drumuri colbul dobrogean,

Un geam trântit se sparge-n vijelie…

 

Iar sus de tot, sub cerul diafan,

Cu mâna ridicată din geamie,

Un hoge ‘ngână imnuri din Coran.

(„Gânduri dela Mare”, an. I, nr. 3, 1937, p. 13)

 

Bibliografie:

Gânduri dela Mare. Revistă culturală regională, An I, nr. 3, 1937 (P I 771)

Gânduri dela Mare. Revistă culturală regională, An I, nr. 1-2, 1937 (P I 771)

Gânduri dela Mare. Revistă culturală regională, An IV, nr. 4-5, 1941 (P I 771)

http://bjconstanta.ro/wp-content/uploads/personalitati_dobrogene/grigore_salceanu.htm

https://www.poezie.ro/index.php/author/0035811/index.html

Leave a Reply