Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, prin Compartimentul „Colecții Speciale”, organizează, începând cu luna august 2019, o serie de expoziții lunare, intitulate „Bibliofilie la singular”. Expozițiile vor prezenta, într-o „haină nouă”, câte o „vechitură” din colecțiile speciale ale instituției noastre.

Inaugurăm seria de expoziții cu volumul Rouman Anthology or Selections of Rouman Poetry, Ancient and Modern. Lucrarea este o „antologie română sau alegere de poezii române, vechi și noi”, o culegere din baladele naționale ale Moldaviei și Valachiei și din unele dintre operele poeților moderni, în graiul lor originar.

Într- o prezentare grafică de excepție, volumul alcătuit de Hon. Henry Stanley, consul al Marii Britanii în Principate, este tipărit de Stephen Austin la Hertford, în 1856.

 

Un adevărat volum bibliofil, în sensul modern al cuvântului, de poezii române cu caractere latine. Chenarele, dreptunghiulare, semicirculare dar și letrinele, sunt adaptate după manuscrise bizantine din sec. IX-X și sunt executate în tehnica anluminării. Cartea se evidențiază prin tranșele aurite și legătura cu fir de aur, realizată de Lucien Durvand, faimos legător francez cunoscut pentru calitatea execuției. Conține 47 poezii, semnate de V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, G. Crețianu sau I. H. Rădulescu, 17 dintre ele fiind traduse în limba engleză.

 

 

Leave a Reply